„Arta negocierii” de Chirs Voss

Titlu: Arta negocierii Editura:Globo Autor:Chris Voss Coautor:Tahl Raz An apariție în România : 2018 An apariție : 2016 Nr.de pagini: 302

Mereu mi-am dorit să știu negociez astfel încât să obțin ceea ce vreau.Cred că toți ne dorim acest lucru , dar negocierea presupune mai mult decât ne închipuim.

Când am văzut această carte credeam că va fi o lectură anevoioasă , cu teorii pe care să nu le înțeleg..și totuși aveam o mică speranță că voi afla lucruri interesante de la un șef negociator FBI care a reușit să elibereze numeroși ostaticii .

Cartea aceasta mi-a întrecut toate așteptările, nu mi-aș fi închiput că va fi așa de bună.Să vă zic și de ce. :))
Cartea aceasta are o structură de nota 10.În primul rând capitolele sunt așezate astfel încât cititorul să primească mai întâi informațiile și sfaturile de la începutul negocierii, cele mai simple de înțeles și de aplicat într-o multitudine de situații.E ca și cum am vedea negocierea de la suprafață și apoi încet, încet am intra în miezul ei , în părțile mai adânci, de care nu știam absolut nimic.Nu am întâlnit acest lucru și la alte cărți de dezvoltare personală, te ajută să înțelegi treptat totul, cu fiecare informație acumulată ești capabil să faci și următorii pași cu încredere.Când am citit introducerea mi-am zis e imposibil să ofere cât promite, dar m-am înșelat din nou.Chirs Voss are o experiență vastă în spate, anii în care a descoperit arta negocierii și nu a ezitat nicio clipă să ne-o împărtășească.Teoria e nimic fără aplicabilitatea sa , șeful FBI așează la locul potrivit fiecare exemplu prin care ne demonstrează eficiența metodelor pe care ni le prezintă.Am rămas umită de multe ori văzând cum a reușit să facă față unor situații care păreau fără rezolvare, agilitatea intelectuală de-a intra în cele mai periculoase scene și de a ieși învingător. Mi-am dat seama de felul în care oamenii din jurul meu reușesc să obțină ceea ce vor, metodele prin care reușesc să câștige.Sinceră să fiu nu știam de existența multora din ele, unele m-au surprins total.
La finalul fiecărui capitol avem LECȚIILE CHEIE.Sunt tare recunoscătoare și pentru ele, de fiecare dată când vreau să-mi reactualizez informațiile le voi reciti și îmi voi aminti despre ce era vorba în acel capitol.Sunt un fel de idei principale, care surprind exact pașii importanți.Deci îmi place tare mult structura cărții, din punctul meu de vedere e structura perfectă pentru o carte de dezvoltare personală.
Un alt motiv pentru care îmi place este faptul că nu conține vorbe goale, toate sfaturile sunt reale și pot să le pun în practică fără dificultăți.Sunt pentru toți oamenii!
Nu trebuie să lucrezi într-un mediu în care trebuie să negociezi , negocierea este prezentă în fiecare zi în viețile noastre.Eu cred că o astfel de carte ne lărgește orizontul și ne învată o mulțime de lucruri.O recomand cu drag!E cea mai bună carte de non-ficțiune de până acum la egalitate cu Înțelepciunea psihopaților , de asemenea de la editura Globo.

Despre cărțile de dezvoltare personală..

Recunoaște că în ultimul timp cărțile de dezvoltare personală au prins popularitate!Poate că îți plac și chiar în momentul de față ai una pe noptieră sau poate că le detești de-a dreptul și mereu îți zici : ” N-am ce face cu timpul meu? Să-i mai citesc și pe aceștia care nu mai de umplut rânduri cu teorie sunt în stare? ” Oricum ar fi dacă ai ajuns la acest articol înseamnă că prezinți măcar puțin interes față de acest subiect .
Din ce-am văzut eu cărțile de dezvoltare personală sunt cele mai atractive pentru afișat în public.De ce să creadă lumea că ești un tip romantic pentru că îți plac romanele de dragoste, mai bine dau intelectual cu o carte de tipul ” Arta de a face bani „.Un astfel de titlu dă bine în public , știu… nu o să vină cutare mătușică să-ți zică că-ți umpli capul cu ” gogoși „, dar nu ești un cititor adevărat dacă procedezi așa.De ce? Pentru că un cititor adevărat nu poate lăsa din mână cartea care-i place ,indiferent de copertă și titlu, o ia cu el pe cea mai bună în caz că nimerește plictiseală.Nu o să care niciodată o carte cu el , dacă nu-i place.:)
Cu siguranță ați văzut pe la nu știu ce birouri aranjate frumos și un tenculeț de astfel de cărți pe care sigur s-au prins praful, că doar erau puse mai mult de ornament.Prin aceste rânduri eu nu vreau să transmit că oamenii doar se prefac atunci când citesc acest gen de carte, normal că sunt oamenii care citest CU ADEVĂRAT chiar dacă sunt în autobuz, ce vreau eu să zic e faptul că întâlnim prea des aceste cărți pe post de afiș și nu ar trebui să le lăsăm păcăliți.Mulți oameni și-au făcut păreri proaste doar din această cauză.Alții au pus mâna pe una care era foarte populară și când au simțit asemănarea izbitoare cu un manul ticsit de teorie au luat-o la sănătoasa.” FĂ CUTARE LUCRU ÎN FIECARE ZI” , ” PUNE-ȚI O LISTĂ CU CUTARE LUCRURI LA CAPĂTUL PATULUI ȘI CITEȘTE-O DE „N ” ORI PE ZI „bla, bla, bla..
Și eu am întâlnit astfel de cărți, sinceră să fiu mi-e greu să cred că unor oamenii le-a plăcut o astfel de carte și i-a ajutat cu ceva, dar poate chiar sunt, cine sunt eu să mă pronunț.Totuși pe mine nu m-a descurajat această descoperire, mi-am zis ” Dacă tot sunt numite cărți de dezvoltare personală clar au dezvoltat ceva …trebuie să găsesc una bună”.Am citit destul de multe să găsesc una buna, pe atunci nu știam nici măcar să o identific pe cea bună, dar încetul cu încetul am prins ” experiență „.Mi-am dat seama că o astfel de carte nu te transformă peste noapte , ci trebuie să te găsești pe tine în ea în sensul în care trebuie să vezi CE SFATURI, IDEI ȚI-SE POTRIVESC ȚIE, SĂ LE TESTEZI PE CEI DIN JURUL TĂU.(ai grijă ce testezi, mă gândesc la faptul că vrei să te dezvolți personal , deci ești pe drumul cel bun).Cunoști eficiența acestui gen de carte de la început, și aici nu mă refer la promisiunile ” de zahăr roz ” din introducere sau din capitolul 1, ci din acțiune.Da , o astfel de carte trebuie să aibă și acțiune, pentru că dacă are doar zahăr roz e posibil să faci diabet și să-ți fie interzis acest zahăr:)).Eu am găsit cărți bune de dezvoltare personală, cărți pline de sfaturi valoroase , aplicabile în viața de zi cu zi, deci trebuie să căutăm bine.Câte și mai câte pot fi spuse, dar aștept și experiența, ideile și sfaturile voastre în comentarii.Pe mine mă dor degetele:))))).

Recenzie „Nebun de fericire” de Jenny Lawson

Titlu: Nebun de fericire Autor: Jenny Lawson Editură: Globo Nr. de pagini: 326 An apariție în România:2019 An apariție: 2015

Dacă ai impresia că ai citit toate ciudățeniile în materie de cărți: S-O CREZI TU! =))

Sunt absolut sigură că nu ai mai citit o carte ca ” Nebun de fericire ” de Jenny Lawson.De ce?Pentru că e o carte foarte diferită și o să îți dai seama de acest lucru din primele pagini, autorul e diferit pentru că numai Jenny Lawson a reușit să scrie o astfel de carte.
Prima impresie ar fi că e o carte de dezvoltare personală tipică , te înșeli!Aceasta iese din orice tipar, eu personal nu mă așteptam la acest tip de conținut.Jenny este o femeie, o mamă care se confruntă din copilărie cu niște afecțiuni psihice care i-au schimbat viața radical.În această carte Jenny se expune așa cum este ea, fără ocolișuri și cosmetizări, cu toată nebunia ei fără să-i fie frică de reacția oamenilor.Strânge în această carte numeroase situații care de care mai ridicolă, hazlie sau tristă din viața ei, dar le povestește cititorilor cum a reușit să găsească acea rază de lumină din hăul întunecat în care se afla în unele momente.Admir curajul ei de a scrie această carte , sinceritatea ei e aproape dureroasă . Te ajută să înțelegi un om care se confruntă cu diferite stări mai neplăcute,totuși cel mai important lucru este că Jenny a scris aceste relatări cu haz și ironie pe alocuri, ceea ce face ca această carte să fie una cu totul și cu totul diferită și originală.Când lecturezi o astfel de carte nu ai cum să nu-ți vezi și nebunia ta, să-ți dai seama că în fiecare dintre noi se ascunde un strop de nebunie care ne poate colora viețile.Am râs în hohote la unele părți din carte, deși în mare parte mi-a plăcut au fost și excepții mai plictisitoare pentru mine.

Mulți oameni cred că sunt un eșec, dacă prima,a doua sau a opta cură pentru vindecarea depresiei sau anxietății , nu funcționează așa cum și-ar fi dorit.Dar o boală e o boală.

pg 148

Din punctul meu de vedere această carte e perfectă pentru cei care trec prin stări de anxietate și depresie, nu îți zice ” Fă acel lucru și totul va fi bine ” , ci te lasă să descoperi tu ceea ce e bine pentru tine.Te face să vezi partea plină a paharului și să zâmbești la cele mai absurde situații.Dacă vrei să citești ceva diferit, amuzant , ceva ironic și realist citește cartea aceasta.Nu e pentru oricine, e pentru cei care s-au convins că avem cu toții puțină nebunie în noi.


Uneori, nebun e cum nu se poate mai bine.

pg 25

O puteți comamda de aici : https://m.emag.ro/nebun-de-fericire-jenny-lawson-9786069456330/pd/DBHR76BBM/

Recenzie „ ABC-ul psihopatului de succes”

TITLU: ABC-ul psihopatului de succes AUTORI: Kevin Dutton și Andy McNab EDITURĂ: Globo NR. DE PAGINI: 403 NUME TRADUCĂTOR: Răzvan Lerescu AN APARIȚIE: 2014 AN APARIȚIE LA EDITURA GLOBO: 2015

ABC-ul psihopatului de succes e o carte foarte complexă, structurată bine care nu te va plictisi chiar dacă nu-ți plac non-ficțiunile.
Despre Andy știam din Înțelepciunea psihopaților și m-am bucurat enorm când am văzut că Kevin Dutton și Andy McNab au scris împreună această carte.A ieșit o lucrare foarte bună și interesantă.
Dacă în ” Înțelepciunea psihopaților ” am aflat cine sunt psihopații, ce însușiri posedă, în această carte am aflat care dintre abiltățile psihopaților sunt benefice pentru societatea de astăzi și cum le putem dobândi și folosi în favoarea noastră.Fiecare capitol prezintă în detaliu o însușire psihopatică bună care ne poate ajuta să descoperim psihopatul din noi, să înțelegem cum să dobândim mici succese care într-un final să ducă la succesul nostru ca oameni.Ne este prezentat conceptul de PSIHOPAT BUN..da ați citit bine.Nu toți psihopații sunt niște criminali în serie așa cum ne este prezentat de media, dar vă las pe voi să descoperiți care-i treaba cu psihopații buni și răi.Fragmentele în care Andy povestește întâmplări de pe vremea când era membru SAS 22 au fost puse la locul potrivit și au completat foarte bine creația împreună cu informațiile date de Kevin Dutton. Diferitele experimente științifice,care consolidează argumentele lui Kevin Dutton, ne ajută să înțelegem anumite reacții umane și testele de la finalul fiecărui capitol te ajută să vezi unde te situiezi pe scara psihopaților și unde mai ai de lucrat.

Deși pare o carte de dezvoltare personală obișnuită dacă ne uităm la structură și la informațiile pe care le oferă, autorii au oferit ceva mai mult de atât.Probabil cu toții cunoașteți acele cărți de dezvoltare care sunt pline de sfaturi greu de împlinit și discursuri din care nu înțelegem mare lucru.Cartea de față nu este așa, de aceea mi-a plăcut mult.Indicațiile oferite sunt realiste și practice, iar informațiile sunt prezentate într-o manieră ușor de înțeles.Poate fi citită de adolescenți și de adulți , un capitol în fiecare seară la care poți să meditezi până adormi, cum am făcut eu.Nu pot zice că se citește extraordinar de repede, dar nici greu.
DE CE MI-A PLĂCUT MIE?Mi-a plăcut datorită stilului în care a fost abordat subiectul, cu exemple, cu glume, cu statistici etc.Un alt motiv ar fi îmbinarea cu succes a non-ficțiunii cu ficțiunea, o să vă dați seama despre ce vorbesc când veți citi cartea.Faptul că am învățat o mulțime de lucruri și am găsit câteva soluții la unele probleme cu care mă confrunt este principala cauză pentru care apreciez această carte și cu siguranță voi reveni la unele capitole când va fi nevoie.
Eu recomand această carte celor care vreți să încercați și non-ficțiune și nu numai. Lectură plăcută vă doresc!

Doctorul Kevin Dutton este cercetător la Departamentul de Psihologie Experimentală de la Universitatea Oxford, a mai scris ARTA MANIPULĂRII ( Flipnosis:The Art of Split -Second Persuasion ), Înțelepciunea Psihopaților și tot împreună cu Andy a mai scris ABC-UL PSIHOPATULUI : IDEI ȘI SFATURI PENTRU O VIAȚĂ MAI BUNĂ .Toate aceste cărți le găsiți traduse la editura Globo.
Andy McNab a fost un adolescent delicvent care s-a răzvrătit împotriva societății.Ca tânăr soldat , a luptat împotriva IRA, ca membru SAS 22, a fost implicat nouă ani în misiuni sub acoperire.Răsplătit cu Distinguished Conduct Medal și Military Medal , când a părăsit SAS, Andy era cel mai înalt decorat soldat din Armata Britanică.Un lucru interesant despre el e faptul că a scris și câteva cărți pentru copii pe lângă cele trei bestselleuri nonficționale și celebra serie de thrillere.

Puteți comanda cartea de aici: https://www.libris.ro/?sn.q=psihopatului%20de%20succes&gclid=EAIaIQobChMIkdjunOzz5gIVi7HtCh2HpggWEAAYASAAEgJ2KvD_BwE

” Înţelepciunea psihopaţilor” de Kevin Dutton

Titlu: Înţelepciunea psihopaţilor
Autor : Kevin Dutton
Editură : Globo
Nr. pagini: 283
Traducător: Anne -Marie Păcurar
An apariţie la editura Globo: 2013
An apariţie: 2012

” Înţelepciunea psihopaţilor ” de Kevin Dutton este o carte captivantă care prezintă cum se manifestă psihopatia în viaţa de zi cu zi.
Probabil ai auzit de multe ori cuvântul ” psihopat ” dar nu ai avut niciodată o idee clară în minte a ceea ce înseamnă să fii psihopat, sau poate că deja ştii multe despre acest subiect şi totuşi eşti interesat de informații suplimentare.
Înainte să citesc această carte bănuiam ceva despre ce înseamnă, totuşi mi-am dat seama că multe dintre clipurile vizionate conţineau şi informaţii eronate ; de aceea în mintea mea nu ştiam exact ce e psihopatia.
Eram interesată de acest subiect, destul de popular, şi am fost fericită când cei de la editura Globo mi-au trimis câteva cărţi în această temă.
Iniţial credeam că e o carte de dezvoltare personală, cum am mai citit, plină de sfaturi pe care ştii sigur că nu le poți pune în aplicare, dar m-am înşelat amarnic.E o carte carte te face să gândeşti, să deschizi ochii şi să-i vezi pe adevăraţii psihopaţi.Kevin Dutton a adunat în cartea sa o mulţime de experimente a căror rezultate sunt fascinante, întrebări la care sigur o să meditezi, exemple celebre şi descoperiri din acest domeniu.
După ce am înţeles care sunt trăsăturile unui psihopat, am înţeles multe lucruri.Mi-am dat seama de ” calităţile ” de care ai nevoie să ajungi în vârful piramidei.Am reuşit să privesc cu alţi ochi lumea din jurul meu, un ochi mai atent .Cu această carte poți afla care sunt adevărații psihopaţi, ce doză de psihopatie ai chiar tu şi multe alte lucruri care merită ştiute.
Nu am să vă mint spunându-vă că m-a ţinut în priză pe tot parcursul ei, au fost şi pagini mai plictisitoare cel puţin pentru mine, dar acelea sunt cu mult în minoritate.
Mă simt câştigată că am citit-o.
Din perspectiva mea de adolescent care încearcă să înţeleagă ” lumea ” totodată înţelegându-se pe sine declar că e o carte care trebuie citită, aş pune-o chiar în programă.Creierul meu se declară mullţumit:) ! O puteţi comanda de aici:

https://bookzone.ro/produs/intelepciunea-psihopatilor/?gclid=Cj0KCQiAtrnuBRDXARIsABiN-7D7tOU4–bZcFpKFFcuK39n7GcZi3ABewCUfI77_oEFO2UZtChl2LkaAko2EALw_wcB

https://www.libris.ro/intelepciunea-psihopatilor-kevin-dutton-glo978-606-93323-1-3.html?gclid=Cj0KCQiAtrnuBRDXARIsABiN-7ChInI9UqpP55xBECbtvw9feHx9hxM1s-tBhez1umodriwaV54T9G8aAq9SEALw_wcB

Recenzie ” Un nou început ” de Mona Kasten

Titlu : Un nou început
Autor : Mona Kasten
Editură: Bookzone
Anul apariţiei în Germania: 2016
Anul apariţiei la Bookzone: 2019
Traducător: Paula-Denisa Babici
Grafică de copertă: Maria Stoian
Număr de pagini : 399


” Un nou început ” de Mona Kasten este o carte romance ce îi are ca protagonişti pe Allie Harper şi Kaden White.Allie ,cum îi zic prietenii, îşi doreşte libertate, fără o mamă care să o constrângă şi zâmbete la comandă, de aceea se mută în Woodshill pentru studii.Singurul apartament care îi convine este cel a lui Kaden, un tip arătos cu tatuaje căruia nu-i pasă de prea multe, are 3 reguli şi multă aroganţă.Atunci când sunt reguli greu de respectat totul devine mai intens.Fără intenție Kaden este transformat de prezanţa colegei lui de apartament şi de timpul petrecut cu ea, lucru care nu trece neobservat de prietenii lor .Deşi sunt foarte diferiţi pe parcursul cărţii îşi dau seama că au multe lucruri în comun şi flăcăra dintre ei e tot mai mare.Rănile trecutului nu sunt complet vindecate, ceea ce le pune o mulţime de piedici. Puterea cuvintelor e pusă în evindenţă şi faptul că uneori cea mai bună cale este să o iei de la capăt.Dacă reuşesc să treacă peste ” şanţurile ” care-i despart vă las pe voi să descoperiţi.
Allie un personaj destul de interesant cu mai multe laturi.M-a surprins pe parcursul cărţii prin felul în care acţiona în comparație cu impresia pe care mi-am făcut-o despre ea la început.Deşi m-a enervat puţin pe alocuri am încercat să o înţeleg şi să nu o judec.
Pe Kaden l-am înţeles mai greu, totuşi mi-a plăcut spiritul lui aventurier şi protecţia cu care-i trata pe cei apropiaţi.
O carte romance bună, cu toate acestea mie mi-ar fi plăcut să mai fie ceva pe lângă povestea lor romantică.În ultimul timp am citit cam multe cărți romance şi sunt puţin plictisită de acest gen.Dar vă asigur că pentru cei care iubesc genul e perfectă.Are şi părți amuzante, faze triste şi drama nici ea nu-i exclusă.
Totuşi , o mică părere personală, felul în care acţionau protagonişti era puţin deplasat în unele situaţii pentru vârsta lor.
Este relaxantă şi uşoară, pentru zilele mai aglomerate sau mai grele merge bine.
Nu mi-a displăcut, dar nici nu m-a dat pe spate.
M-am informat puţin despre următorul volum pentru că în gândul meu era de neconceput să mai fie o continuare la povestea lor, şi după cum am intuit volumul 2 este despre alte două personaje din carte.
Poate fi comandată de aici : https://bookzone.ro/produs/un-nou-inceput-seria-again-mona-kasten/

” Alekzandre ” de A.Stephanie

Titlu: Alekzandre 1 şi 2
Autor: A.Stephanie
Editură: Bookzone
Nr. de pagini: 616 (total)
Anul apariţei: 2019

Cred că vă amintiți ce impresionată am fost de seria ” Malakai „, Adina Stephanie mi-a atras atenţia prin stilul său de a te face să trăieşti o dată cu personajele.Cărțile ei transmit, nu sunt doar nişte cărți simple, ceea ce m-a determinat să-mi doresc să mai citesc ceva de la ea.Am fost foarte fericită când cei de la Bookzone mi-au trimis şi această serie.
În aceste două volume avem povestea Zhaviei şi a lui Alek.Doi oamenii pe care destinul i-a adus împreună în cele mai neaşteptate momente, fapt care le dă o mulțime de bătăi de cap până îşi dau seama de chimia dintre ei.
Totul începe când Zhavia decide să-i dea un telefon lui Alek prin care îi dă vestea morții tatălui său, văzând că familia acestuia nu face nimic în această privinţă.
Tot în acea zi Zhavia află că este înşelată de iubitul ei.
Lucrurile încep să ia o diferit de cum erau planificate, Alek şi Zhavia încep să se cunoască, încep să vadă denivelările dintre ei şi fantomele din trecut nu rămân nici ele ascunse.
Zhavia e ca un pansament pentru Alek, pentru toată suferinţa adunată în el şi pentru trecutul lui întunecat.E ca un înger venit să-l scoată din întuneric, dar până la lumină au de înfruntat multe piedici şi temeri.
Volumul 1 e despre încercări, despre speranţă, inimi frânte şi sacrificiu.
Volumul 2 e mai matur, drumul lor e mai drept şi ei descoperă cât de mult s-au schimbat de când s-au întâlnit.
Vă las pe voi să descoperiți dacă au ieşit cu bine din toate încercările şi dacă iubirea e mai puternică decât orice.
Mi-a plăcut mult Zhavia, copilăria şi inocenţa din sufletul ei nu au cum să nu te cucerească.
Am învăţat multe din ridicarea lui Alek, am ajuns să-l înţeleg şi să-i simt durerea.
Nu am ce să vă mai zic, decât că mi-au plăcut mult, în volumul 2 am avut un moment în care credeam că nu-mi plac, dar acest lucru se datora stării mele.Sfârşitul e …vă las pe voi să descoperiți cum e!
Mă bucur sincer că avem în ţară aşa autori, Adina să continui să scrii pentru că ai talent, evoluezi foarte frumos şi cărţile tale nu sunt doar nişte cărți.

Lecturi plăcute!
Puteți comanda de aici vol. 1: https://bookzone.ro/produs/alekzandre-vol-1/?gclid=CjwKCAjw3c_tBRA4EiwAICs8CsoC7MtIOLbZjq41uqxNlm_GTRXpagxHNUeKeYtw5Ui-I_gi0MCvcRoCRUwQAvD_BwE

Plus Bookzone are un super concurs!! Detalii aici:https://bookzone.ro/concurs-2019

” dor de dor de tine ” de Constantin Romulus Preda

Prima carte de poezii despre care scriu pe acest blog…şi nu o carte oarecare ci o carte despre dor, o carte care îmbrățişat dorul presându-l printre file.

” dor de dor de tine ” de Constantin Romulus Preda este un volum de versuri ce transmit puternice sentimente dor.
O iei cu tine, te aşezi pe o bancă în parc deschizi la o pagină şi citeşti lăsându-ţi inima să se bucure de cuvinte.Să te laşi purtat de ele unde vor să te ducă, să pluteşti printre litere ..să ți le imprimi în suflet.

tu nu înţelegi
că iubindu-te
eu îmi trăiesc nemurirea?

Din carte.

Oriunde ai fi şi la orice pagină ai deschide-o simți că au o însemnătate şi pentru tine.
O recomand cu drag iubitorilor de poezie; şi nu numai.

Sau ar putea fi dată unei persoane iubite ca o scrisoare.

Poate fi comandată de aici https://bookzone.ro/produs/dor-de-dor-de-tine/?gclid=Cj0KCQjw84XtBRDWARIsAAU1aM0UF2bHzk7JRlMtmPgTIZs0LS2hHSVzB7oj21qYqzhTxt9mqarF6QwaAup_EALw_wcB

Recenzie ” Apă plată cu lămâie ” de Iulia Florentina Paciurea

Titlu: Apă plată cu lămâie
Autor: Iulia- Florentina Paciurea
Editură: Libris Editorial
Nr. de pagini : 247
Anul apariției: 2018
Gen: Aventuri, Romantic, Literatură contemporană

„Apă plată cu lămâie” este un roman scris de o autoare contemporană româncă.
Personaj pricipal o avem pe tânăra jurnalistă Allison de 32 de ani, la început e foarte superficială, acel gen de femeie materialistă şi rece pe care l-a început am detestat-o dar, părerea mea despre ea s-a schimbat pe parcursul cărţii.
Totuşi aflăm că are câteva traume în spate legate de familia ei şi de sora ei , Emy cu care nu are o relație satisfăcătoare.
Totul se schimbă când Allison primeşte sarcina de a face un reportaj în Amazon , pe când colegii ei primesc destinatii exotice ea trebuie să schimbe pantofii cu toc cu bocancii.Şi de parcă nu ar fi destul , Allison se întâlneşte la o petrecere cu un bărbat pe nume Colton care lucrează pentru FBI .Au o scurtă ” aventură „, dar a doua zi Colton e găsit mort, ea începând să primească bileţele ciudate care o tulbură destul de tare.
Incidentele nu se opresc nici în călătoria spre Amazon , cum spera ea.Avionul se prăbuşeşte şi deodată lecțiile de supravieţuire sunt utile.Lui Allison îi este greu să se adapteze şi nici tensiunile din grupul de supravieţuitori nu o ajută.Toate acestea contribuie la schimbarea ” orăşencei „.Ajunge să aprecieze lucrurile simple şi să se bucure de lucruri pe care înainte le considera banale.La un moment dat îl bănuieşte pe Tom, ghidul expediție; că ar fi expeditorul bileţelelor misterioase, dar vă las pe voi să aflați făptaşul.Tot de Tom se şi îndrăgosteşte, totuşi anumite elemente îi țin la distantă.
Dacă membrii echipajului vor reusi să supraviețuiască, dacă se vor mai întoarce vreodată la viețile lor de dinainte şi prin ce aventuri au trecut vă las pe voi să descoperiți.

Mi-a plăcut foarte mult, transformarea lui Allison m-a inspirat puţin şi m-a făcut să meditez.Este un bildungsroman, deoarece avem evoluția personajului principal , o transformare pozitivă din care cu toții avem ce învăţa.
Nu am citit cărți care să îmbine aventura cu drogostea, sau cel puțin nu aşa cum este prezentată în ” Apă plată cu lămâie „.Mi-a plăcut stilul autoarei, o carte plină de fragmente bune de evidențiat şi de meditat.Am adorat acele fragmente de la începutul fiecărui capitol care mă pregăteau de ceea ce avea să se întâmple.
Şi de Tom mi-a plăcut, chiar dacă uneori nu l-am inţeles, mi-a inspirat incredere.
Mara m-a impresionat, am îndrăgit-o pe parcursul cărții.
O carte plăcută de citit la un ceai cald , o carte plină de cadre care iţi taie respirația , o carte care te poartă printr-un carusel de emoții.
O recomand!

Cartea o puteți comanda de aici : https://www.libris.ro/apa-plata-cu-lamaie-iulia-florentina-paciurea-LIB978-606-8953-57-1–p10750152.html

Recenzie „Malakai” vol.1 şi 2 de A.Stephanie

Titlu: Malakai vol.1
Autor: A. Stephanie
Editură : Bookzone
Nr. de pagini : 256
Anul apariţiei: 2019

O poveste plină de emoții, mă încordam ..mă relaxam..mă uitam pe tavan şi mă gândeam prin ce stări mă mai poate trece cartea aceasta..
Povestea îi are în prim plan pe doi adolescenți cărora li se schimbă viaţa atunci când destinele li se încrucişează.
Hannah, o fată simplă la prima vedere, nici măcar nu visa că viața avea să i se schimbe total după ce-l va salva
pe Malakai .Un accident, o ambulanţă şi faptul că-i donează sânge sunt legăturile dintre ei. Din fata aproape invizibilă devine un punct de interes chiar şi la câteva luni după accident.
Mătuşa lui Malakai o roagă să vină să-l țină pe Malakai la curent cu lecţiile, ea neştiind cum stă treaba în realitate, acceptă.Prima încercare e eşuată, lovindu-se de peretele de gheaţă a lui Malakai, dar e dispusă să mai încerce o dată.Urmele lăsate de accident sunt evidente, dar Hannah are multă răbdare, astfel după ceva timp ajung să-şi vorbească.
Fără să-şi dea seama, tânăra începe să ţină la el şi să o intereseze mai mult persoana lui .Dacă reuşeşte Hannah să-l scoată pe Malakai măcar puțin din „carapacea” sa vă las pe voi să descoperiţi.
O poveste bine conturată, personajele având o personalitate complexă.
Hannah a demonstrat că e în stare de multe lucruri pe parcursul acestui volum, dar cel mai mult am văzut sacrificiu.O dăruire la care puțini pot ajunge.
Şi despre Malakai se pot spune o mulţime de lucruri, dacă ajungi să-i priveşti în suflet sigur ajungi să crezi măcar o clipă în el.
O carte care te împinge să simţi şi să trăieşti cu personajele , şi să rămâi mult timp cu gândul la ele.
Cartea este scrisă la persoana 1 din perspectiva lui Hannah, iar vol. 1 te lasă cu sufletul la gură, aşa că vă recomand să aveți şi vol.2 când vă apucaţi de primul.
Eu îi dau volmului 1 4 🌟 / 5🌟 pentru că începutul m-a prins puţin mai greu, având impresia că e veşnica dramă de dragoste, dar m-am înşelat.

Titlu: Malakai vol.2
Autor: A. Stephanie
Editură : Bookzone
Nr. de pagini : 222
Anul apariţiei: 2019

Nu prea aş vrea să vă povestesc multe despre volumul 2, dar vreau să vă zic că aici personalitățile celor doi au ieşit cu adevărat la iveală.A fost preferatul meu, mi-a demonstrat că nu e doar o simplă poveste, ci faptul că are un mesaj şi exprimă ceva ce puţine vor înţelege: sentimente adânci.Cartea aceasta te ajută să înţelegi că oricât de întunecat e tunelul are un capăt şi la celălalt capăt e lumină.
Volumul 2 e superb, la finalul lui am fost năpădită de un val de emoţii cum rar mi s-a mai întâmplat la o carte.
Clar are 5🌟/5🌟, i-aş da şi mai mult dacă acesta nu ar maximul.
A.Stephanie m-ai cucerit cu această serie, abia aştept să-ţi citesc şi celelalte cărți.Reuşeşti să transmiți în adevăratul sens, mă bucur că am descoperit minunățiile acestea şi în acelaşi timp m-am descoperit pe mine.
Cărţile pot fi comandate de aici :
https://bookzone.ro/produs/malakai-vol-1-vol-2/?utm_source=bookzone_facebook&utm_medium=ad_catalog

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe